Se spune ca un om a pornit spre cer, hotarat sa ajunga acolo si sa traiasca vesnic, intr-o fericire deplina. Si-a facut bagajele, luand cu el bani si bijuterii din aur ca sa-si asigure o viata imbelsugata. Numai ca, pe masura ce inainta, calea devenea tot mai aspra si mai abrupta, urcusul tot mai greu... Ingerii care il intampinau din loc in loc, pentru a-l incuraja si indruma, i-au spus ca nu va putea sa ajunga in cer cu bagajele lui, ca greutatea acestora ii va incetini inaintarea si il va trage inapoi...
Omul, desi fusese convins ca va putea duce cu sine comorile pe care le adunase cu atatea sacrificii, s-a vazut nevoit ca pe parcurs sa renunte la ele. A pastrat doar o geanta. Cand a ajuns la ultimul urcus, drumul nu mai era o poteca ci o scara ingusta, de care, pentru a urca, trebuia sa se tina cu amandoua mainile.
Ingerii i-au spus sa arunce si ultimul bagaj pentru ca mai avea doar putin pana la tinta. Dar omul privea neincrezator la ceea ce il astepta sus: flori, pomi si ape cristaline, muzica de harpe si chipuri zambitoare... Dar aur? Aurul inseamna putere, inseamna stralucire... Macar o mana de aur sa ia cu el. Porni sa urce scara tinandu-se doar cu o mana, atent mai mult sa nu-i scape ceva din cealalta decat sa-si pastreze cu grija echilibrul pe fiecare treapta.
Ingerii il urmareau urcand anevoios, tinandu-se cu o mana, in timp pe cealalta o tine stransa pumn... Si apoi, aproape de capatul scarii, mana cu care se tinea a obosit si s-a desprins, iar omul nostru s-a prabusit fara viata.
Ingerii s-au apropiat de el, nedumeriti de aceasta cadere, cand era atat de aproape de tinta. Privind mai atenti, au vazut ca in pumn inca mai strangea comoara-i pretioasa. Nu le veneau sa creada ci dadeau din cap uluiti: "Cum a fost posibil? Pentru o mana de... asfalt?"
Nu uita ca adevaratele valori nu se poarta in maini ci in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu