Lenes sau mandru

Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.

Parintele cumpani un pic si zise:

- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!

Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.

Ochiul lui Dumnezeu

   Era odata un om naravit la furat. Si macar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevasta credincioasa si copii cuminti, cu pamant si acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar asa fusese el crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfatuindu-l si rugandu-se de dansul sa se lase de un asemenea narav, dar el raspundea mereu:
- Femeie, nu-ntelegi ca eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneste si pace!
Odata, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plina si vazand lanurile imbelsugate ale altora, indata se gandi: „Ce-ar fi sa-mi aduc eu acasa o caruta din minunatia asta de grau!”. Si iata ca se duse iute, pregati caruta si caii, si in toiul noptii, cand doarme si pasarea, cum zic taranii, pleca la furat, luand cu el si copilita de-a lui de vreo 4-5 anisori, careia ii placea nevoie mare sa mearga cu tata-sau in caruta.
Ajunsi la lanuri, copila ramase in caruta, iar omul nostru prinse a se furisa, privind in toate partile (caci se vedea ca ziua): cand la stanga, cand la dreapta, cand inainte, cand inapoi... In mintea ei necoapta, dar curata, copila se tot minuna de ce se uita tata-sau in toate partile, numai intr-una nu... Omul, dupa ce s-a incredintat ca nu-l vede nimeni, inhata cativa snopi si veni cu ei la caruta.
- Tataica, matale ai uitat ceva! - zise deodata copila, aproape speriindu-l.
- Draga tatii, dar ce-am uitat?!
- Mata ai uitat ceva... In toate partile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti si in sus...
Ea nu se gandise sa-si dojeneasca parintele, caci nici nu pricepea bine ce facea acesta, dar asa se socotise cu capsorul ei, ca daca tot s-a uitat in toate celelalte parti, ar fi fost bine sa se uite si in sus...

Iar cuvintele nevinovate ale copilei asa-l cutremurara pe om, trezind in el frica de Dumnezeu, ca s-a si dus de a pus snopii la loc, intorcandu-se acasa mai cait si mai rusinat ca niciodata. Femeia, cand l-a vazut cu caruta goala, a crezut ca l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, ca daca se uita mai intai in sus, nu mai era nevoie sa se mai uite in celelalte parti, ca de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate pazi!

Greseala

   In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!
Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.
Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:
- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...
Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!
Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.

In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."

Zece Citate despre Viață

1.“Ca să trăieşti timp îndelungat, viața este sigurul lucru de evitat.” Anonim
2.“A trăi înseamnă a gândi.” Cicero
3.“Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viaţă. Mulţi s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăţa ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viaţă, şi depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.” Leo Buscaglia
4.“Viaţa este suma opţiunilor noastre.” Albert Camus
5.“Să trăieşti numai pentru a-ţi completa jurnalul.” Valeriu Butulescu
6.“Suferinţa te face să trăieşti timpul în detaliu, moment cu moment. Ceea ce înseamnă că pentru tine timpul există – şi încă cum! În schimb peste ceilalţi alunecă, peste cei ce nu suferă; se poate spune, de aceea, că ei nu trăiesc în timp, şi nici n-au trăit vreodată în el.” Emil Cioran
7.“Noi trăim într-un curcubeu de haos.” Paul Cezanne
8.“A fi înseamnă a trăi, dar pentru a trăi trebuie să-ţi cunoşti limitele.” Anonim
9“Viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, “a trăi” nu înseamnă nimic!” Nikos Kazantzakis

10.“Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă.” James M. Barrie

Dumnezeu iţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă

Se spune că într-un sat trăia un bărbat pe nume Ion Ion. Deoarece era destul de harnic, oamenii îl chemau adesea să-i ajute la diverse treburi, aşa că nu trecu mult timp şi Ion apucă să câştige destul ca să se stabilească la casa lui. Mică, e drept, dar destul de încăpătoare pentru el, soţia şi pruncul ce apăru şi el în scurtă vreme. Ion era un om cu frica lui Dumnezeu, şi asta pentru că de câte ori s-a rugat Domnului să-l ajute, Domnul l-a sprijinit. Atunci când greşea, Ion îşi cerea iertare lui Dumnezeu şi simţea că acesta îl înţelegea şi ierta.
Până într-o zi când se porni o ploaie cu spume ce învolbura râul din apropiere atât de repede, încât deodată oamenii se văzură cu curţile pline de apă. Când apa ajunse la înălţimea burţii copilului, Ion îşi luă familia şi urcă pe acoperişul casei, unde începu să se roage lui Dumnezeu:
-Doamne, ajută-ne în faţa puhoiului ăstuia! Dacă am păcătuit cu ceva, Te rugăm iartă-ne, dar scapă-ne de necaz şi opreşte nenorocirea asta!
La fiecare rugăciune, lui Ion i se păru că Domnul îi răspunde: “Fii pe pace Ioane, că o să te ajut!” Aşa că se mai linişti.
Dar ploaia nu se oprea şi turna cu găleata. Pe când apa ajunse la tocul de sus al grajdului, Ion auzi din spate vocea cunoscută a primarului:
-Băi Ioane, dacă vrei hai cu noi în barcă, mai avem loc şi pentru voi!
Dar Ion refuză pentru că se gândi că Domnul i-a promis că va opri nenorocirea. În curând, când apa ajunse la streaşina casei, mai trecu şi jandarmul satului care dori să-l ia şi el în barcă, însă Ion refuză din acelaşi motiv şi continuă să se roage.
Şi plouă, plouă, plouă… Şi pe când apa ajunse aproape de hornul casei, Ion începu să nu se mai roage şi să spună:
-Păi bine Doamne, ţi-am fost cât se poate de credincios şi vrednic şi mi-ai promis că mă vei scăpa de nenorocirea asta, dar uite, mai e puţin şi ne înecăm! Treabă e asta?
Nu trecu mult şi Ion auzi: “Păi bine Ioane, nu ţi-am trimis până acum două bărci care să te scape de nenorocire?”
Morala: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă!

NU MAI AŞTEPTA SĂ SE SCHIMBE LUMEA!

NU MAI AŞTEPTA SĂ SE SCHIMBE LUMEA!
În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele de vita. 
În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui:
 “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala:

Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

---

"Fericirile de pe muntele casniciei"

Ferice de barbatul si sotia care vor sti sa fie afectuosi si sa se iubeasca pana la sfarsitul zilelor lor.

Ferice de barbatul si sotia care sunt curtenitori si politicosi unul cu altul la fel cum sunt cu prietenii lor.

Ferice de sotul si sotia care au simtul umorului, pentru ca acesta este un amortizor pentru multe din socurile vietii.

Ferice de cei ce se iubesc si traiesc ca sot si sotie pana la sfarsitul vietii, respectandu-si juramantul de casnicie, caci ei vor fi cu adevarat fericiti în viata.

Ferice de cei ce vor fi multumitori lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile vietii lor si care vor avea zilnic un timp special de a citi Biblia si a se ruga împreuna.

Ferice de cei ce nu-si vorbesc niciodata cu asprime si nu se cearta, caci ei vor face din casa lor un camin al dragostei si bunei întelegeri.

Ferice de sotul si sotia care vor sti sa-si rezolve problemele singuri, fara ajutorul parintilor sau rudelor.

Ferice de sotul si sotia care îsi dedica vietile si caminul pentru gloria lui Hristos si a împaratiei Sale.

Anotimpurile vietii

 A fost odată un om ce avea patru fii. 
El voia ca băieţii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. 
Tocmai de aceea, i-a trimis pe fiecare să observe evoluţia unui pom fructifer de-a lungul unui anotimp. Primului i-a revenit iarna, celui de-al doilea primăvara, al treilea a primit vara şi mezinului i-a revenit toamna. 
După ce s-au întors acasă, tatăl şi-a adunat fii şi i-a rugat să descrie experienţele trăite. 
Cel dintâi a avut parte de imaginea neplăcută a unui pom inestetic, cu crengi golaşe şi sterpe, cu ramuri uscate şi răsucite. 
Al doilea a creionat un pom renăscut, acoperit de muguri si vlăstare ce promiteau poame bogate.
A urmat descrierea celui de-al treilea, impresionat de o bogată coroană de flori, puternic înmiresmată, emanând energie şi prosperitate. 
Ultimul băiat rămase răpus de abundenţa fructelor apetisante, de sentimentul implinirii şi vitalitatea acestui copac. Blajin şi plin de căldură, părintele îşi îmbrăţişă fiii, explicându-le faptul că, individual, aveau dreptate, însă fiecare avusese parte doar de un segment, de un anotimp din viaţa acelui pom fructifer. 
Plin de înţelepciune, le-a mai împărtăşit că: nu poţi judeca pe nimeni observându-l şi cunoscându-l doar o scurtă perioadă de timp. De aici rezidă esenţa fericirii, a plăcerii, a bucuriei şi a dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât după trăirea tuturor… „anotimpurilor”… 
Dacă renunţi la iarnă, vei pierde tinereţea promisiunilor primăverii, frumuseţea solară a sezonului estival şi bogăţia recompenselor autumnale. 
Nu lăsa ca vicisitudinile unui „anotimp” să-ţi umbrească bucuria şi unicitatea oferită de celelalte. 
Nu judeca viaţa strict prin prisma unei perioade de grele încercări. 
Depăşeşte problemele şi sigur vor urma vremuri mai bune… Inspiră adânc, înainte de a expira. 
Trăieşte simplu. Iubeşte cu generozitate. Vorbeşte cu bunăvoinţă. Şi lasă restul în grija armoniei si perfectiunii Universului. Fericirea te va atinge. 
Încercările te vor face mai puternic. Durerile te vor face mai uman. 
Eşecurile te vor face mai umil. Succesele îţi vor reda încrederea în tine.

Secretul fericirii

Cu mulţi ani in urma, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.

Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.

Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:

- Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?

Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:

- Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.

În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.

Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată.

Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.

Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.

Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.

Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.

Al optulea şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!

Am învățat...

Am învățat că oricât aș iubi pe cineva, trebuie să mă iubesc pe mine mai mult. Oricât aș depinde de cineva, trebuie să mă bazez pe mine mai mult. Oricât aș aștepta de la cineva, trebuie să aștept de la mine mai mult. 
Am învățat că umărul pe care plâng astăzi, mâine s-ar putea să dispară iar locul acela gol să mă arunce într-o melancolie surdă din care nici eu nu mă mai pot ridica dacă nu am grijă de sufletul meu. 
Am învățat că iubirea de sine trebuie separată de iubirea de ceilalți. Am învățat că trebuie să dăruiesc din suflet, cu suflet și prin suflet. Și am învățat să iert, să mă iert și să-i iert și pe alții.
Dar mai ales am învățat că toată puterea, ambiția, dorința și voința mea nu vin de la alții, ci vin dinăuntrul meu. Le am sădite rădăcinile atât de adânc în suflet încât nimeni nu mi le poate lua, ei pot doar să mi le umbrească cu frustrări, minciuni și cu neiubire, dar ce-i al meu, e al meu. E în suflet și în mine. E-n privirea mea și în chipul meu.
Sunt puternică chiar dacă nu am vrut mereu să lupt, chiar dacă să iert nu a fost mereu prima mea opțiune, chiar dacă uneori am vrut să mă răzbun și să întorc palma înapoi.
Sunt puternică pentru că mi-am recunoscut greșelile, pentru că am recunoscut că nu sunt perfectă, pentru că am recunoscut că lângă frumusețe și calități, am și părți urâte și multe defecte.
Sunt puternică pentru că reușesc mereu, cumva, să mă ridic de jos, uneori cu ajutor, alteori fără, uneori cu o vorbă bună, alteori doar prin cuvinte dure aruncate asupra mea.
Suntr puternică pentru că am oameni frumoși în jurul meu de la care învăț și care mă susțin, dar și pentru că am și oameni falși în jurul meu al căror orgolii sunt mai mari decât primăria orașului. Oameni care cred că a asculta este ceva umilitor, oameni care nu știu decât să își expună punctul lor de vedere și să te pună la pământ. Oameni care cândva îți zâmbeau și apoi te critică până la ultimul aspect al vieții tale.
DA! Sunt puternică prin toate astea și nu numai, sunt puternică pentru că am credință și știu că cineva acolo sus mă iubește și se roagă pentru mine.
Eu sunt puternică! Nimeni nu-mi va putea lua asta vreodată!

Zece sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia

1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși. 
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. 
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați. 
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-I vina ta;
De crezi in tine chiar cand omenirea
Nu crede dar s-o crezi ar vrea;
Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
Daca privit cu ura nu te razbuni urand
Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;
Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
Si nu dezminti minciuni mintind,ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;
Sau cand hulit de oameni,tu nu cu razbunare
Sa vrei a le raspunde,dar nici cu rugaminti;
De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;
De poti sa nu cazi prada disperarii
Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine.
Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;
De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut.
Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;
De poti ramane tu in marea gloata
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman,om drag,rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare,
Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
Daca ajungi sa umpli minutul trecator,
Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor,
Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Traieste clipa!

Traieste clipa!

Daca vrei sa afli cat valoreaza un an, intreaba un student care a repetat un an de studiu.
Daca vrei sa afli cat valoreaza o luna, intreaba o mama care a nascut cu o luna mai devreme.
Daca vrei sa afli cat valoreaza o saptamana, intreaba editorul unui ziar saptamanal.
Daca vrei sa afli cat valoreaza o ora, intreaba doi indragostiti care urmeaza sa se intalneasca.
Daca vrei sa afli cat valoreaza un minut, intreaba pe cineva care tocmai a pierdut trenul.
Daca vrei sa afli cat valoreaza o secunde, intreaba un sofer care a reusit sa evite un accident.
Daca vrei sa afli cat valoreaza o sutime, intreaba un atlet care a luat medalia de argint la olimpiada.
Aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni!
Ieri este istorie, maine este mister.

Dati si vi se va da

Tatal meu era pastor in Lusaka, pe atunci un orasel micut. Intr-o zi, in timp ce astepta autobuzul pentru a merge spre casa, simti pe cineva tragandu-l de haina. Cand se intoarse sa vada cine este, vazu un biet cersetor cerand ceva de mancare. Tata inaintat in varsta pe atunci, avea la el doar cativa banuti care erau exact suma de care avea nevoie pentru a plati pretul calatoriei. “Era o zi torida” spunea el, “si la varsta mea, ma gandeam la drumul lung pe care il aveam de facut. Ma uitam in acelasi timp la acest om si am inteles ca poate eu sunt singua lui sansa de a manca ceva in ziua aceea.
Am hotarat sa ii dau banii, si am plecat incet spre casa. Nu am facut cativa pasi si am auzit pe cineva in spatele meu: Hei pastore, ce faci, unde mergi?”. “Merg spre casa”, a raspuns pastorul. “Hai urca in masina”, continua omul. “Inainte insa vreau sa mergem intr-un loc, si vreau sa faci ceva pentru mine.” “Bine spuse batranul pastor, “sunt in masina ta, deci ma supun”. Au mers intr-un supermarket si omul a luat 2 cosuri dupa care ii ceru tatalui meu sa faca ce vede la el. Apoi omul incepu sa adune din rafturi alimente pana ce au umplut cosurile; la casa a platit pentru amandoi dupa care se intoarse spre pastor si spuse: “Acum putem sa mergem acasa.” Batranul pastor statea in masina cu lacrimi in ochi si nu gasea cuvinte sa multumeasca; si-a amintit atunci cuvintele din Luca 6:38

“Dati si vi se va da; ba inca vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.” Luca 6:38

Pitman Siamaundu – Zambia

Mos Ion Roata si Voda Cuza

Mos Ion Roata si Voda Cuza
de Ion Creanga

   Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii romani de pretutindeni. Numai atata, ca mos Ion Roata, dupa cate vazuse si dupa cate patise el in viata sa, nu prea punea temei pe vorbele boieresti si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cand il scormolea ceva la inima. Asa e taranul: nu prea stie multe. si mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau.
in Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toata mana: si mai mari, si mai mici; si mai batrani, si mai tineri; si mai invatati, si mai neinvatati, cum ii apucase timpul. intre acesti din urma erau de-alde batranul Alecu Forascu, poreclit si Tololoiu, Grigore Cuza si alti cativa de-alde acestia, care, tinandu-se de obiceiurile stramosesti, in toate sarbatorile ascultau cu evlavie slujba bisericeasca de la inceput pana la sfarsit, cantand si citind la strana de-a valma cu dascalii si preotii bisericii; iar la zile mari, ca sa le ticneasca veselia, imparteau bucatica de paine cu orfanii, cu vaduvele si cu alti nevoiasi, cum apucara din parinti. Atata-i ajungea capul, atata faceau si ei pe vremea lor, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, unde-or fi acolo, ca buna inima mai aveau!
  Dar sa ne intoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca in toate adunarile de felul acestora, se facea vorba multa; si era lucru firesc sa se faca, fiind in lupta timpul de fata cu cel trecut, pentru cea mai dreapta cauza a neamului romanesc: Unirea, sfanta Unire!
Boierii cei mai tineri, crescuti de mici in strainatate, numai cu frantuzeasca si nemteasca, erau cartitori asupra trecutului si cei mai guralivi totodata. Vorba, portul si apucaturile batranesti nu le mai veneau la socoteala. si din aceasta pricina, unii, in aprinderea lor, numeau pe cei batrani: rugini invechite, islicari, strigoi si cate le mai venea in minte, dupa cum le era si cresterea; da, invatati nu-s?
Nu-i vorba ca si natangia unor batrani era mare. Uneori, cand se maniau, dadeau si ei tinerilor cate-un ibrisin pe la nas, numindu-i: bonjuristi, duelgii, pantalonari, oameni smintiti la minte si ciocoi infumurati, lepadati de lege, stricatori de limba si de obiceiuri. in asa imponcisare de idei se aflau boierii batrani cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate ca si unii si altii erau pentru "Unire". Numai atata, ca batranii voiau "Unire" cu tocmala, iar tinerii "Unire" fara socoteala, cum s-a si facut.
  Toate ca toatele, dar mare lupta aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forascu, care, una-doua, ii tolocanea, mustrandu-i: ba ca nu vorbesc drept romaneste, cum vorbeau parintii lor, ci au corchezit graiul stramosesc, de nu-i mai intelege nimene; ba ca "umblati cu surubele, sa ne trageti butucul"; ba ca "face omul cu cineva o tovarasie cat de mica, si tot urmeaza invoiala intre parti, iar nu asa cu ochii inchisi", caci, "daca n-ai carte, n-ai parte", scurta socoteala; ba ca, "de cand cu strainatatea, v-ati instrainat si legea, si limba, si inima, si chiar dragostea satenilor; si dupa nepasarea si risipa ce o facem, zvarlind banul pe lucruri de nimica, putin mai avem de instrainat, si nu-i departe vremea aceea, pe cat vad eu. intrebati pe bietii nemernici de sateni, sa spuie ei daca mai cunosc cine le e stapan. Au ramas ca niste caini ai nimanui, sarmanii oameni! Cine se scoala mai dimineata, acela e mai mare in sat la ei, de-i horopseste si-i tuhaieste mai rau decat pe vite! Ciocoismul si strainii sa traiasca, si las' pe dansii, ca ne scot ei la covrigi!" Ba ca "vai de tara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba ca "vorba multa, saracia omului", si, daca li-i treaba de-asa, faca ei ce-or sti, ca el mai bine se duce acasa, ca-i ploua caii in spate si-i stau vitele cu dintii la stele, din pricina slugilor, carora putin le pasa de munca stapanului; si cate si mai cate nazdravanii de-alde aceste. Las' pe batrani sa te descante si sa te judece ei, in legea lor, ca nu-ti mai trebuie alt popa... si iaca asa cu de-alde cuconul Alecu Forascu.

  Acum vine alta la rand. intr-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iaca si mos Ion Roata sare cu gura:
- Aveti bunatate de vorbiti mai moldoveneste, cucoane, sa ne dumerim si noi; caci eu, unul, drept va spun, ca nu pricep nimica, pacatele mele!
Un oarecare boier intampina atunci pe mos Ion Roata, zicandu-i cu glas poruncitor si rautacios:
- Dar ce nevoie mare este sa intelegi tu, mojicule? Taca-ti leoarba, dac-ai venit aici; c-apoi intoarce-ne-vom noi acasa, si helbet! nu ti-a lua nime din spate ce stiu eu... Auzi obraznicie! Tu ... cu optzeci de mii de falci de mosie, si el un ghiorlan c-un petic de pamant, si uite ce gura face alaturea cu mine!
Mos Ion Roata, simtindu-se lovit pana in suflet, raspunde atunci cu glas plangator:
- Dar bine, cucoane, daca nu v-a fost cu placere sa picepem si noi cate ceva din cele ce spuneti dumneavoastra, de ce ne-ati mai adus aici sa va bateti joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic esti, megies imi esti, ca razes ce ma gasesc, si stiu bine ca n-are sa-mi fie moale cand m-oi intoarce acasa, unde ma asteapta nevoile. Dar sa nu va fie cu suparare, ia, palmele aceste taranesti ale noastre, strapunse de palamida si pline de bataturi, cum le vedeti, va tin pe d-neavoastra deatata amar de vreme si va fac sa huzuriti de bine. si mai mult decat atata: orice venetic, in tara asta, este oplosit de dumneavoastra, si-l priviti cu nepasare cum ne suge sangele, si taceti si-l imbratisati! Numai noi, vite de munca, va suntem dragi ca sarea in ochi... Din mojici, din ghiorlani si din dobitoci nu ne mai scoateti! Dumnezeu sa ne ierte, si sa ne iertati si dumneavoastra, cucoane, dar cu adevarat asa este: v-ati deprins a lua focul totdeauna cu mainile noastre cele mojicesti... si tot noi cei horopsiti!
- Sfant sa-ti fie rostul, mos Ioane, ca ai vorbit din durere, raspunse atunci cuconul Alecu Forascu; si sunt fericit ca stai alaturea cu mine. Decat un bonjurist c-o mana de invatatura, mai bine un taran cu un car de minte!
La aceste vorbe, multi dintre boieri s-au simtit atinsi; cel cu pricina... a ramas ca oparit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mana prieteneste cu mos Ion Roata.
in sfarsit, dupa multe dezbateri furtunoase urmate in Divanul ad-hoc, s-a incuviintat "Unirea", si apoi deputatii s-au intors fiecare pe la vetrele lor.
Peste cativa ani dupa aceasta, trecand Cuza-voda spre Bucuresti, a poposit la Agiud, unde l-a intampinat o multime de lume, ca pe un domnitor.
  Printre lumea ce se inghesuia, cu treaba, fara treaba, iaca se zareste o hartie falfaind pe deasupra capetelor multimii, in varful unei prajini. Cuza-voda, intelegand ca trebuie sa fie vrun suflet necajit, face semn sa i se deschida calea. si, cand colo, un taran batran cade in genunchi dinaintea domnitorului, sarutandu-i mana, cu lacrimile in ochi, si dandu-i o hartie scrisa pe toate fetele.
- He, he! mos Ion Roata, prietenul si tovarasul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negandit! Ridica-te, mos Ioane, si spune-mi, fara sfiala, ce durere ai. ti-a facut cineva vrun neajuns?
Mos Ion Roata, vazand ca, dupa atatia ani de zile, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza si ca l-a primit cu atata bunatate, a inceput a plange cu hohot si a-l ruga sa-i citeasca hartia.
Voda, fiind gata de plecare si vazand ca hartia lui mos Roata cuprinde multa polologhie, zise cu blandete:
- Spune, mos Ioane, din gura ce ai de spus, ca mai bine am sa inteleg!
Atunci mos Roata, venindu-si in sine, incepe a se jelui cum urmeaza:
- Luminarea-voastra! De cand cu pacatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi buna cu megiesul meu cel puternic, stapanul unei mosii foarte mari, pe care-l cunosti maria-ta. N-am gandit, nenorocitul de mine, ca dumnealui, un boier asa de mare, putred de bogat si cu invatatura, sa-si puna mintea cu unul ca mine, de la niste vorbe nesocotite ce le-am zis si eu atunci, intr-un necaz. Numai Dumnezeu sa-i dea sanatate si bine, dar amarnic m-a lovit in avere si in cinste! Crede, maria-ta, ca nici eu n-am fost asa de sec, intre cei de-o seama cu mine. Dar, de cum am ajuns acasa, goana si prigoana pe capul meu, din partea boierului, in tot felul.
intai si-ntai, a pus inadins pe feciorii boieresti sa-mi caute pricina si sa ma aduca la sapa de lemn. si acestia, ca oameni fara judecata si pizmasi, faceau toate chipurile satanicesti, sau ei de-a dreptul, sau prin altii, cum sa dea vitisoarele mele macar de-un pas pe mosia boiereasca; s-apoi, sub cuvant ca au facut stricaciune, sa mi le poata ucide fara nici o crutare! si astazi impusca-i porcii; maine, vacile si boii; poimaine, caisorii; in alta zi ie-i oile dinapoi cu gramada si du-le la curte. iti poti inchipui, maria-ta, ce urgie grozava era pe capul meu!
Vazand eu de la o vreme ca nu mai inceteaza cu jafurile, mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la boier sa ma jeluiesc. si boierul, in loc de un cuvant bun, m-a scuipat drept in obraz, de fata cu slugile sale si cu alti oameni ce se aflau atunci la curte, incat am crezut ca a cazut cerul pe mine de rusine! Ba inca m-a si amenintat ca alta data, de mi-a mai calca piciorul in ograda boiereasca, are sa porunceasca sa ma intinda la scara si sa ma bata cu biciul! si cu randuiala asta, maria-ta, in cativa ani de zile m-a calicit cu desavarsire, si mi-a ridicat si cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru!
Cuza-voda a stat neclintit si s-a uitat tinta la mos Ion Roata, cat a vorbit el. si cand a ispravit vorba, voda i-a pus doua fisicuri de napoleoni in mana, zicandu-i cu bunatate:
- tine, mos Ioane, acest mic dar de la mine, si intampina-ti nevoia, de azi pe maine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasa-l in judecata lui Dumnezeu, caci "El nu bate cu ciomagul".
Lui mos Ion Roata i se umplura din nou ochii de lacrimi, si, sarutand mana lui voda, ca semn de multumire, zice oftand:
- Dar cu rusinea ce mi-a facut, cum ramane, maria-ta?
- Cu rusinea, iaca asa ramane, mos Ioane, zise Cuza-voda, sarutandu-l pe un obraz si pe altul, in fata multimii adunate acolo. Du-te si spune satenilor dumitale, mos Ioane, ca, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sarutat domnitorul tarii si ti-a sters rusinea.

Pacatul face radacini adanci – Pilda

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu – i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
“Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.”

Un prieten adevărat

 Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.15 $ … şi apoi întreabă:
-Aş putea vedea căţeluşii?
 Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!

Morala:
 În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

Câți bani costă o minune?

O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.
În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.
- Ce vrei?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?
Atunci fetița i-a spus:
- Vreau să-ți vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.
- Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.
- Știți, a spus fetița, fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…
Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
- Nu știu, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
- Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.
- Ce coincidență, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.
A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
- Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele și pe părinții tăi și să facem minunea…
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.
Operația a mers foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
- Operația a fost o adevărată minune, a șoptit mama. Oare cât să fi costat?
Fetița zâmbea. Știa forte bine cât costă o minune: Un dolar și 11 cenți, și credința unui copil mic…

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Iubirea iti transforma viata

“Iubirea iti transforma viata intr-un festival al luminii.
Si retine:pana cand viata ta nu devine un ospat si o sarbatoare, nu ai facut lucrul pentru care ai venit pe pamant!
Omul vrea iubire, dar nu vrea focul prin care trebuie sa treaca.Crede ca iubirea e numai placere. Nu este. Iubirea e mult mai mult:e extaz, e binecuvantarea ultima.
Dar trebuie sa lasi deoparte frica. Acela care e plin de frica nu va cunoaste niciodata gustul dulce al iubirii.
Si daca n-ai cunoscut iubirea, n-ai vazut nimic: toate cunostintele tale sunt inutile, toate comorile tale nu-ti sunt de folos. Si pozitia ta in societate e inutila.
Nu vei cunoaste nimic pe de-a-ntregul, in totalitate.
Vei rade, dar rasul tau va fi de suprafata. Vei plange, dar vor fi lacrimi de crocodil. Viata ta va ramane mereu un potential, care nu va devein niciodata realitate. Iti vei trai viata in somn, inconstient...”
“Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca.
Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti.
Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire.
Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi.
Puteti darui numai ceea ce aveti deja.
Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei...
Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze...
S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane?
Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale.
Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.
Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.
Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.”

OSHO

Vorbe de duh

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. 
Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. 
Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. 
Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. 
Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.
Invata din greselile altora, viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.
In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe.
Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.
Nici un om nu este numit om mare daca si-a pierdut sufletul de copil!
Nu putem face lucruri mari, doar lucruri marunte cu multa dragoste.
Numai pe tine insuti te poti intelege pe deplin; pe altii ii percepi doar pe jumatate: pentru ca se poate ajunge doar la o comuniune a notiunilor, nu insa si la impartasirea conceptiei intuitive care sta la baza acestora.

Secretul fericirii se află în fiecare

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
“Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
“Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:

“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine de-i lăsă omului gura apă.Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi…Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteaua ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. 

Atunci Dumnezeu a spus: 

“Acuma-i văzut Iadul”

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă.Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. 

Omul pios a spus: “nu înţeleg”

“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”