Colegul hoţ

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijÎntr-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
– Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
– N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
– Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
– Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun. de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
– Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
– N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
– Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
– Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

Povestea broscuţei

Câteva broscuţe de pe malul unui lac şi-au propus să organizeze un mare concurs pentru a vedea care dintre ele poate să ajungă în vârful unui turn care se înălţa semeţ la marginea dinspre apus a împărăţiei lor.
Şi ca la... orice concurs, s-a adunat curioasă, o multime impresionantă de spectatori pentru a urmări cursa şi pentru a le încuraja pe broscuţe. Se auzea cum şuşotesc între ei despre cât de înalt este turnul şi cât de periculoasă este această întrecere. Despre cât de obositoare va fi încercarea şi despre îndoiala lor că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă până sus.
Cum s-a dat startul, broscuţele au început să se caţere vioaie, însa de jos auzeau vocile spectatorilor, unii prieteni, alţii necunoscuţi, cum strigau pline de teama:
“N-are rost, turnul este prea înalt! Opriţi-vă, sunteţi în pericol, o să cădeţi!”
Tot mai multe broscuţe au început să se resemneze şi una câte una au abandonat cursa.
Numai una singură a continuat să se caţere cu încăpăţânare mai departe. Nu voia cu nici un chip să renunţe! Ea a fost singura care a ajuns în vârful turnului.
Toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit să faca un efort atât de mare, aşa ca au mers să o intrebe.
Aşa se afla că broscuţa învingătoare era SURDĂ!!!

Morala: Nu asculta niciodată de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi pesimişti... fiindcă ei îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet!
Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţează în ceea ce faci!
Prin urmare , FII MEREU… OPTIMIST!
Și, mai ales, fii pur şi simplu „SURD“ când cineva îţi spune că nu-ţi poti realiza visurile.