Mos Ion Roata si Voda Cuza

Mos Ion Roata si Voda Cuza
de Ion Creanga

   Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii romani de pretutindeni. Numai atata, ca mos Ion Roata, dupa cate vazuse si dupa cate patise el in viata sa, nu prea punea temei pe vorbele boieresti si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cand il scormolea ceva la inima. Asa e taranul: nu prea stie multe. si mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau.
in Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toata mana: si mai mari, si mai mici; si mai batrani, si mai tineri; si mai invatati, si mai neinvatati, cum ii apucase timpul. intre acesti din urma erau de-alde batranul Alecu Forascu, poreclit si Tololoiu, Grigore Cuza si alti cativa de-alde acestia, care, tinandu-se de obiceiurile stramosesti, in toate sarbatorile ascultau cu evlavie slujba bisericeasca de la inceput pana la sfarsit, cantand si citind la strana de-a valma cu dascalii si preotii bisericii; iar la zile mari, ca sa le ticneasca veselia, imparteau bucatica de paine cu orfanii, cu vaduvele si cu alti nevoiasi, cum apucara din parinti. Atata-i ajungea capul, atata faceau si ei pe vremea lor, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, unde-or fi acolo, ca buna inima mai aveau!
  Dar sa ne intoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca in toate adunarile de felul acestora, se facea vorba multa; si era lucru firesc sa se faca, fiind in lupta timpul de fata cu cel trecut, pentru cea mai dreapta cauza a neamului romanesc: Unirea, sfanta Unire!
Boierii cei mai tineri, crescuti de mici in strainatate, numai cu frantuzeasca si nemteasca, erau cartitori asupra trecutului si cei mai guralivi totodata. Vorba, portul si apucaturile batranesti nu le mai veneau la socoteala. si din aceasta pricina, unii, in aprinderea lor, numeau pe cei batrani: rugini invechite, islicari, strigoi si cate le mai venea in minte, dupa cum le era si cresterea; da, invatati nu-s?
Nu-i vorba ca si natangia unor batrani era mare. Uneori, cand se maniau, dadeau si ei tinerilor cate-un ibrisin pe la nas, numindu-i: bonjuristi, duelgii, pantalonari, oameni smintiti la minte si ciocoi infumurati, lepadati de lege, stricatori de limba si de obiceiuri. in asa imponcisare de idei se aflau boierii batrani cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate ca si unii si altii erau pentru "Unire". Numai atata, ca batranii voiau "Unire" cu tocmala, iar tinerii "Unire" fara socoteala, cum s-a si facut.
  Toate ca toatele, dar mare lupta aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forascu, care, una-doua, ii tolocanea, mustrandu-i: ba ca nu vorbesc drept romaneste, cum vorbeau parintii lor, ci au corchezit graiul stramosesc, de nu-i mai intelege nimene; ba ca "umblati cu surubele, sa ne trageti butucul"; ba ca "face omul cu cineva o tovarasie cat de mica, si tot urmeaza invoiala intre parti, iar nu asa cu ochii inchisi", caci, "daca n-ai carte, n-ai parte", scurta socoteala; ba ca, "de cand cu strainatatea, v-ati instrainat si legea, si limba, si inima, si chiar dragostea satenilor; si dupa nepasarea si risipa ce o facem, zvarlind banul pe lucruri de nimica, putin mai avem de instrainat, si nu-i departe vremea aceea, pe cat vad eu. intrebati pe bietii nemernici de sateni, sa spuie ei daca mai cunosc cine le e stapan. Au ramas ca niste caini ai nimanui, sarmanii oameni! Cine se scoala mai dimineata, acela e mai mare in sat la ei, de-i horopseste si-i tuhaieste mai rau decat pe vite! Ciocoismul si strainii sa traiasca, si las' pe dansii, ca ne scot ei la covrigi!" Ba ca "vai de tara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba ca "vorba multa, saracia omului", si, daca li-i treaba de-asa, faca ei ce-or sti, ca el mai bine se duce acasa, ca-i ploua caii in spate si-i stau vitele cu dintii la stele, din pricina slugilor, carora putin le pasa de munca stapanului; si cate si mai cate nazdravanii de-alde aceste. Las' pe batrani sa te descante si sa te judece ei, in legea lor, ca nu-ti mai trebuie alt popa... si iaca asa cu de-alde cuconul Alecu Forascu.

  Acum vine alta la rand. intr-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iaca si mos Ion Roata sare cu gura:
- Aveti bunatate de vorbiti mai moldoveneste, cucoane, sa ne dumerim si noi; caci eu, unul, drept va spun, ca nu pricep nimica, pacatele mele!
Un oarecare boier intampina atunci pe mos Ion Roata, zicandu-i cu glas poruncitor si rautacios:
- Dar ce nevoie mare este sa intelegi tu, mojicule? Taca-ti leoarba, dac-ai venit aici; c-apoi intoarce-ne-vom noi acasa, si helbet! nu ti-a lua nime din spate ce stiu eu... Auzi obraznicie! Tu ... cu optzeci de mii de falci de mosie, si el un ghiorlan c-un petic de pamant, si uite ce gura face alaturea cu mine!
Mos Ion Roata, simtindu-se lovit pana in suflet, raspunde atunci cu glas plangator:
- Dar bine, cucoane, daca nu v-a fost cu placere sa picepem si noi cate ceva din cele ce spuneti dumneavoastra, de ce ne-ati mai adus aici sa va bateti joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic esti, megies imi esti, ca razes ce ma gasesc, si stiu bine ca n-are sa-mi fie moale cand m-oi intoarce acasa, unde ma asteapta nevoile. Dar sa nu va fie cu suparare, ia, palmele aceste taranesti ale noastre, strapunse de palamida si pline de bataturi, cum le vedeti, va tin pe d-neavoastra deatata amar de vreme si va fac sa huzuriti de bine. si mai mult decat atata: orice venetic, in tara asta, este oplosit de dumneavoastra, si-l priviti cu nepasare cum ne suge sangele, si taceti si-l imbratisati! Numai noi, vite de munca, va suntem dragi ca sarea in ochi... Din mojici, din ghiorlani si din dobitoci nu ne mai scoateti! Dumnezeu sa ne ierte, si sa ne iertati si dumneavoastra, cucoane, dar cu adevarat asa este: v-ati deprins a lua focul totdeauna cu mainile noastre cele mojicesti... si tot noi cei horopsiti!
- Sfant sa-ti fie rostul, mos Ioane, ca ai vorbit din durere, raspunse atunci cuconul Alecu Forascu; si sunt fericit ca stai alaturea cu mine. Decat un bonjurist c-o mana de invatatura, mai bine un taran cu un car de minte!
La aceste vorbe, multi dintre boieri s-au simtit atinsi; cel cu pricina... a ramas ca oparit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mana prieteneste cu mos Ion Roata.
in sfarsit, dupa multe dezbateri furtunoase urmate in Divanul ad-hoc, s-a incuviintat "Unirea", si apoi deputatii s-au intors fiecare pe la vetrele lor.
Peste cativa ani dupa aceasta, trecand Cuza-voda spre Bucuresti, a poposit la Agiud, unde l-a intampinat o multime de lume, ca pe un domnitor.
  Printre lumea ce se inghesuia, cu treaba, fara treaba, iaca se zareste o hartie falfaind pe deasupra capetelor multimii, in varful unei prajini. Cuza-voda, intelegand ca trebuie sa fie vrun suflet necajit, face semn sa i se deschida calea. si, cand colo, un taran batran cade in genunchi dinaintea domnitorului, sarutandu-i mana, cu lacrimile in ochi, si dandu-i o hartie scrisa pe toate fetele.
- He, he! mos Ion Roata, prietenul si tovarasul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negandit! Ridica-te, mos Ioane, si spune-mi, fara sfiala, ce durere ai. ti-a facut cineva vrun neajuns?
Mos Ion Roata, vazand ca, dupa atatia ani de zile, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza si ca l-a primit cu atata bunatate, a inceput a plange cu hohot si a-l ruga sa-i citeasca hartia.
Voda, fiind gata de plecare si vazand ca hartia lui mos Roata cuprinde multa polologhie, zise cu blandete:
- Spune, mos Ioane, din gura ce ai de spus, ca mai bine am sa inteleg!
Atunci mos Roata, venindu-si in sine, incepe a se jelui cum urmeaza:
- Luminarea-voastra! De cand cu pacatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi buna cu megiesul meu cel puternic, stapanul unei mosii foarte mari, pe care-l cunosti maria-ta. N-am gandit, nenorocitul de mine, ca dumnealui, un boier asa de mare, putred de bogat si cu invatatura, sa-si puna mintea cu unul ca mine, de la niste vorbe nesocotite ce le-am zis si eu atunci, intr-un necaz. Numai Dumnezeu sa-i dea sanatate si bine, dar amarnic m-a lovit in avere si in cinste! Crede, maria-ta, ca nici eu n-am fost asa de sec, intre cei de-o seama cu mine. Dar, de cum am ajuns acasa, goana si prigoana pe capul meu, din partea boierului, in tot felul.
intai si-ntai, a pus inadins pe feciorii boieresti sa-mi caute pricina si sa ma aduca la sapa de lemn. si acestia, ca oameni fara judecata si pizmasi, faceau toate chipurile satanicesti, sau ei de-a dreptul, sau prin altii, cum sa dea vitisoarele mele macar de-un pas pe mosia boiereasca; s-apoi, sub cuvant ca au facut stricaciune, sa mi le poata ucide fara nici o crutare! si astazi impusca-i porcii; maine, vacile si boii; poimaine, caisorii; in alta zi ie-i oile dinapoi cu gramada si du-le la curte. iti poti inchipui, maria-ta, ce urgie grozava era pe capul meu!
Vazand eu de la o vreme ca nu mai inceteaza cu jafurile, mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la boier sa ma jeluiesc. si boierul, in loc de un cuvant bun, m-a scuipat drept in obraz, de fata cu slugile sale si cu alti oameni ce se aflau atunci la curte, incat am crezut ca a cazut cerul pe mine de rusine! Ba inca m-a si amenintat ca alta data, de mi-a mai calca piciorul in ograda boiereasca, are sa porunceasca sa ma intinda la scara si sa ma bata cu biciul! si cu randuiala asta, maria-ta, in cativa ani de zile m-a calicit cu desavarsire, si mi-a ridicat si cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru!
Cuza-voda a stat neclintit si s-a uitat tinta la mos Ion Roata, cat a vorbit el. si cand a ispravit vorba, voda i-a pus doua fisicuri de napoleoni in mana, zicandu-i cu bunatate:
- tine, mos Ioane, acest mic dar de la mine, si intampina-ti nevoia, de azi pe maine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasa-l in judecata lui Dumnezeu, caci "El nu bate cu ciomagul".
Lui mos Ion Roata i se umplura din nou ochii de lacrimi, si, sarutand mana lui voda, ca semn de multumire, zice oftand:
- Dar cu rusinea ce mi-a facut, cum ramane, maria-ta?
- Cu rusinea, iaca asa ramane, mos Ioane, zise Cuza-voda, sarutandu-l pe un obraz si pe altul, in fata multimii adunate acolo. Du-te si spune satenilor dumitale, mos Ioane, ca, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sarutat domnitorul tarii si ti-a sters rusinea.

Pacatul face radacini adanci – Pilda

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu – i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
“Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.”

Un prieten adevărat

 Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.15 $ … şi apoi întreabă:
-Aş putea vedea căţeluşii?
 Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!

Morala:
 În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

Câți bani costă o minune?

O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.
În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.
- Ce vrei?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?
Atunci fetița i-a spus:
- Vreau să-ți vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.
- Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.
- Știți, a spus fetița, fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…
Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
- Nu știu, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
- Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.
- Ce coincidență, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.
A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
- Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele și pe părinții tăi și să facem minunea…
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.
Operația a mers foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
- Operația a fost o adevărată minune, a șoptit mama. Oare cât să fi costat?
Fetița zâmbea. Știa forte bine cât costă o minune: Un dolar și 11 cenți, și credința unui copil mic…

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Iubirea iti transforma viata

“Iubirea iti transforma viata intr-un festival al luminii.
Si retine:pana cand viata ta nu devine un ospat si o sarbatoare, nu ai facut lucrul pentru care ai venit pe pamant!
Omul vrea iubire, dar nu vrea focul prin care trebuie sa treaca.Crede ca iubirea e numai placere. Nu este. Iubirea e mult mai mult:e extaz, e binecuvantarea ultima.
Dar trebuie sa lasi deoparte frica. Acela care e plin de frica nu va cunoaste niciodata gustul dulce al iubirii.
Si daca n-ai cunoscut iubirea, n-ai vazut nimic: toate cunostintele tale sunt inutile, toate comorile tale nu-ti sunt de folos. Si pozitia ta in societate e inutila.
Nu vei cunoaste nimic pe de-a-ntregul, in totalitate.
Vei rade, dar rasul tau va fi de suprafata. Vei plange, dar vor fi lacrimi de crocodil. Viata ta va ramane mereu un potential, care nu va devein niciodata realitate. Iti vei trai viata in somn, inconstient...”
“Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca.
Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti.
Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire.
Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi.
Puteti darui numai ceea ce aveti deja.
Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei...
Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze...
S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane?
Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin goale.
Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.
Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.
Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.”

OSHO

Vorbe de duh

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. 
Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. 
Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. 
Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. 
Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.
Invata din greselile altora, viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.
In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe.
Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.
Nici un om nu este numit om mare daca si-a pierdut sufletul de copil!
Nu putem face lucruri mari, doar lucruri marunte cu multa dragoste.
Numai pe tine insuti te poti intelege pe deplin; pe altii ii percepi doar pe jumatate: pentru ca se poate ajunge doar la o comuniune a notiunilor, nu insa si la impartasirea conceptiei intuitive care sta la baza acestora.

Secretul fericirii se află în fiecare

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
“Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
“Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:

“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine de-i lăsă omului gura apă.Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi…Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteaua ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. 

Atunci Dumnezeu a spus: 

“Acuma-i văzut Iadul”

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă.Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. 

Omul pios a spus: “nu înţeleg”

“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”